Sindicaliştii susţin că în UEMR conducerea nu mai reprezintă interesele angajaţilor!

UEM RESITA

Lucrurile evoluează din ce în ce mai rău în Universitatea „Eftimie Murgu“, din Reşiţa. Conducerea UEMR refuză în continuare să se întâlnească cu sindicaliştii care aşteaptă să fie informaţi despre discuţiile purtate în 24 iunie, la Bucureşti, cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu şi alţi factori din minister, în probleme legate de situaţia universităţii.

Pentru data de 9 iulie, Sindicatul FIRES a convocat o ședință de informare și dezbatere asupra stării actuale și a perspectivelor UEMR, la care au fost invitați cât mai mulți angajați, inclusiv conducerea UEMR. Participarea nu a fost cea așteptată, după cum recunosc şi sindicaliştii. Nu a fost prezent nici un reprezentant din conducerea UEMR, iar mai mulți angajați, inclusiv liderul de sindicat, au acuzat presiunile făcute asupra lor de a nu se duce la întâlnire. De teama consecinţelor, angajaţii au preferat să stea în banca lor, mai ales că în septembrie, printr-o Hotărâre de Senat, se preconizează să se treacă la concedieri, inclusiv în rândul cadrelor didactice.

Alte acuze aduse de către sindicalişti se referă la lipsa de transparență, în problemele majore cu care se confruntă universitatea. Aceştia afirmă că de mai mult timp conducerea UEMR nu mai reprezintă interesele angajaților, refuzând fuziunea cu Universitatea Politehnica Timişoara sau cu o altă universitate de stat, doar pentru a-și apăra funcțiile și salariile grase pe care și le dau. Se solicită chiar destituirea acesteia, în timp ce Senatul UEMR, care ar trebui să ceară explicații rectorului Andrade Bichescu pentru actuala stare de fapt, nu face nimic, fiind astfel complice la cea ce se petrece acum în UEMR.

În invitaţia de participare la întâlnire, liderii FIRES cereau rectorului Bichescu şi preşedintei Senatului, Doina Frunzăverde, convocarea de urgență a Adunării Generale a tuturor angajaților în care să se prezinte situația la zi a veniturilor și cheltuielilor acestei instituții precum și gradul de finalizare a proiectelor aflate în derulare. De asemenea, au solicitat punerea în discuție a perspectivelor de viitor și a posibilităților de fuziune cu o altă universitate de stat din România, ca soluție de menținere a învățământului universitar în Reșița, în condițiile în care conducerea UEMR nu a prezentat nicio altă soluție, precum și nominalizarea unei echipe care să inițieze procedura în cauză.

În condiţiile de indiferenţă totală manifestată de conducerea universităţii, liderii Sindicatului FIRES au fost mandataţi de către membrii săi, să acționeze prin orice formă de luptă sindicală pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor acestora, mai ales pentru salvgardarea locurilor de muncă și a salariilor legale la care aceștia sunt îndreptățiți.

Altfel spus, se aşteaptă o toamnă fierbinte, poate chiar decisivă pentru soarta învăţământului superior la Reşiţa.

1 2