Singurul bloc turn din Moldova Nouă ar putea fi renovat prin PNRR
Administrația locală din Moldova Nouă a depus proiectul ,,Renovarea energetică lb. 28F, str. Dunării, Moldova Nouă”, totul în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/1/A.3.1/1, operațiunea A.3: Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale – fără consolidare. Imobilul este singurul bloc turn din oraș, iar valoarea totală a proiectului se ridică la 1.542.078 euro, fără TVA, respectiv 7.591.187,3706 lei, fără TVA, în cadrul solicitării de finanțare fiind prevăzute trei stații de încărcare pentru vehiculele electrice (cu putere de peste 22 Kw), cu două puncte de încărcare.
„Emblema orașului de altădată, edificiul cu zece etaje din Moldova Nouă, aflat astăzi într-o stare vizibilă de degradare, are toate șansele să-și schimbe înfățișarea, asta după ce, până la urmă, locatarii blocului au înțeles importanța pe care o joacă asociațiile de proprietari în obținerea finanțărilor pentru reabilitarea/modernizarea unor astfel de imobile. Cum, timp de 50 de ani, asupra blocului turn s-a intervenit doar cu mici reparații, edificiul fiind dat în folosință începând cu anul 1972, iată ce anume ar prevede reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii prin intermediul fondurilor europene“, au transmis reprezentanții Primăriei Moldova Nouă.