Sînt “putinist” de mic

La 22 septembrie 2010 scriam pe www.mariobalint.blogspot.com articolul “Gazul şi criza de nervi”. 2010! Erau semne vizibile ale unei viitoare încleştări pe teren european. Am să citez cîteva pasaje:

“Jocurile şi negocierile pe pieţele mondiale de energie necesită o pregătire specială. De aceea, de cele mai multe ori, alături de negociatorii profesionişti, aflaţi în avangarda miliardelor de dolari investite în reţele şi infrastructură, se găsesc foşti, actuali sau viitori reprezentanţi ai celor mai inteligente structuri din ţările considerate „mari jucători” în domeniu. Agitaţia din jurul Mării Negre ne oferă un indiciu clar că pentru Europa, veche sau nouă, Caucazul devine mai important ca niciodată. Asta şi în contextul în care Nordul nu mai poate satisface foamea de energie a continentului, iar diferitele variante locale şi regionale de aprovizionare din Africa sau Rusia prezintă dificultăţi din ce în ce mai mari. South Stream, proiectul rusesc susţinut, la un moment dat, de înalţi oficiali europeni – probabil recompensaţi de diferitele companii satelit ale Gazprom! – rămîne tare pe poziţie în competiţia cu Nabucco – idee şi consorţiu european constituite ca alternativă la gazul rusesc! În privinţa celor două reţele, discuţiile sînt, deopotrivă, politice şi economice, iar rezultatul acestora va consolida poziţia şi influenţa în Europa sau a Rusiei, sau a… Turciei!

Conducta rusească îl are ca principal motor politic pe neobositul premier Vladimir Putin, care are, la rîndul său, în fostul cancelar SPD, Gerhard Schroder, aliatul european cu o influenţă semnificativă în promovarea intereselor energetice ruseşti chiar în fotoliile de pluş ale principalelor cancelarii europene. Mai mult, discuţia despre „alternativa pentru Europa a gazului rusesc” devine din ce în ce mai incomodă din punct de vedere al noii politici de securitate promovată, în care vocile care cer aderarea Rusiei la NATO se aud tot mai puternic. De aici şi declaraţiile „îndrăzneţe” ale susţinătorilor proiectului rusesc şi care se înscriu în arsenalul „armelor psihologice” utilizate pentru obţinerea victoriei. Premierul Vladimir Putin a afirmat recent că proiectul Nabucco are puţine şanse de reuşită. Prim-ministrul a ţinut să sublinieze că principala problemă a Nabucco este lipsa asigurării volumelor de gaz necesare pentru funcţionarea conductei. Putin a adăugat că Rusia nu este furnizor al Nabucco, depozitele din Iran nu au fost încă dezvoltate suficient, iar în Azerbaidjan volumul producţiei a fost modest şi, în plus, oficialii de la Baku au semnat deja un contract pentru a livra gaze naturale Rusiei. De cealaltă parte, Rusia sprijină, prin intermediul Gazprom, construcţia gazoductului South Stream. Pe această rută , dezvoltată de Gazprom şi grupul italian Eni, vor fi transportate gaze spre Europa pe sub Marea Neagră şi prin intermediul Bulgariei. Gazoductul, care urmează să fie finalizat în 2015, va avea o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Din punct de vedere politic, Nabucco se sprijină pe gazele care provin, sau transzitează Caucazul. Poate de aceea Traian Băsescu încearcă să forţeze supralicitarea Art. 5 din Tratatul NATO, cu argumentare directă la conflictul din 2008 din Georgia. Asta înseamnă o măsură de prevedere suplimentară luată împotriva Rusiei, partener economic al Europei. Pe de altă parte, deşi extrem de vocal împotriva Kremlinului, preşedintele român nu dispune de resurse pentru a accelera proiectul Nabucco, iar baletul diplomatic prin Caucaz nu se bazează decît pe retorica antirusească, ceea ce nu este deloc pragmatic pentru „gîtul” dintre Mările Neagră şi Caspică. Fostul ministru german de externe, Joschka Fischer, în prezent consilier în cadrul proiectului Nabucco, a declarat că proiectul gazoductului rus South Stream „nu este în interesul” politicii Europei şi „nu are nici un sens” economic. „South Stream este răspunsul ruşilor la proiectul Nabucco. Totuşi el nu aduce nici o diversificare a surselor de gaz spre Europa”, a explicat Joschka Fischer, potrivit unui interviu acordat unei publicaţii germane. Este adevărat, însă lansarea proiectului comun de securitate Europa-Rusia ar putea îngropa Nabucco, din considerente strict politice”.

Ce înţelegem noi de aicea? În primul rînd că a trecut mai bine de un deceniu de cînd problema diversificării surselor de aprovizionare cu gaz pentru o Europă tot mai flămîndă s-a pus la modul imperativ în cancelariile occidentale, care vedeau în dependenţa de Rusia o vulnerabilitate. În al doilea rînd, alternativa la Rusia este Turcia, lider detaşat în proiectul Nabucco, o Turcie atinsă în ultimii ani de neo-osmanism, care a jucat cartea şantajului refugiaţilor în cea mai grea perioadă europeană antepandemie! În al treilea rînd, în urmă cu mai bine de 10 ani existau voci care negociau cu Rusia un proiect comun de securitate europeană, adică o Germanie şi o Rusie umăr la umăr mărşăluind triumfal pe pieţele economice mondiale, şi nu doar de 9 mai! În al patrulea rînd, mă rog, Traian Băsescu, cu permanentele sale atacuri la adresa Rusiei, mesaje transmise de sponsorii democraţi americani care l-au propulsat! N-am să uit niciodată celebra formulă soros-iană din noaptea aceea a alegerilor prezidenţiale: “Adriane, vrei să transform Bucureştiul într-un Kiev”? Şi, iată, aşa am ajuns la întîmplarea din aceste zile tulburi…

Democraţii sorosişti, care-l ţin pe Biden în viaţă doar ca să-i încaseze pensia, au pregătit minuţios, de mult timp, aceste întîmplări din Ukraina. Din cîte lasă să se întrevadă, ţinta adevărată este tocmai Germania şi posibila sa expansiune pe pieţele mondiale înveşmîntată cu o trenă europeană şi propulsată de gazul rusesc. Un coşmar pentru americanii societăţilor deschise! Sigur, dacă această teorie este “putinistă”, mi-o asum! Ea reiese din textul pe care l-am publicat în 2010 şi pe care l-am citat mai sus. Asta înseamnă că eram “putinist” de mic!Am să închei tot cu o referire la un text din 2010, cînd economistul Nouriel Roubini prognoza intrarea într-un deceniu nefast! “Dacă prognoza lui Nouriel Roubini este corectă şi anume că criza în Europa va mai dura 3-5 ani, adăugînd aproximativ 2 ani de reaşezări economico-sociale pline de frustrări, pot spune că un nou război european de amploare VA IZBUCNI ÎNTR-UN INTERVAL DE 5-7 ANI! Matematic”! Iată că prognoza lui Roubini s-a adeverit, cu o întîrziere de 5 ani! O fi şi el “putinist”…