Situația salvamontiștilor cărășeni este unică în țară, spune șeful Salvamont România

101651823 4069353203105811 498451959244928020 o

În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Județean Caraş-Severin, preşedintele Romeo Dunca a fost întrebat de consilierul Flavius Nedelcea despre situația Salvamont Caraș-Severin, în contextul noii organigrame, conform căreia serviciul ar deveni compartiment. „Serviciul de Salvamont îl vom face cu personalitate juridică, așa cum trebuie să fie, și îl vom extrage de sub umbrela Direcției de Drumuri Județene“, a precizat Dunca. Acesta a mai adăugat și faptul că pe zona Caransebeș va exista un angajat în plus.

Președintele Consiliului Judeţean a susținut și faptul că, având personalitate juridică, viitorul serviciu Salvamont Caraș-Severin va putea să acceseze fonduri pentru dotările necesare, mai mult decât atât, Dunca a lansat și ipoteza că alpinistul Coco Galescu ar putea fi propus pentru șefia interimară până la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de conducere.

Sabin Cornoiu, șeful Salvamont România, spune că știe despre situația din Caraș-Severin, iar transformarea într-un compartiment nu este conform legislației în vigoare, județul nostru fiind printre ultimele care nu au dat personalitate juridică Salvamontului.

Cornoiu a explicat faptul că Serviciul trebuie să fie unul public județean, iar banii să vină din bugetul Consiliului Județean. „Noi am trimis datele solicitate și sper ca în scurt timp situația din Caraș-Severin să se rezolve, pentru că este unică în țară“, a mai precizat Cornoiu. Șeful Salvamont România a vorbit și despre faptul că durează aproximativ doi ani pentru ca un voluntar să devină salvamontist, iar echipa din teritoriu nu poate funcționa la parametri normali fără dotări și fără personal implicat.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × 4 =