Slatina-Timiş smulge un punct de la Ezeriş
Progresul Ezeriş – AS 2017 Slatina-Timiş 1-1 (1-0)
Duminică, 14 aprilie, Stadionul Gloria din Reşiţa a găzduit partida dintre Progresul Ezeriş şi AS 2017 Slatina-Timiş, contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii a IV-a.
Scorul a fost deschis în minutul 22, în urma unei faze în care, după un aut de pe partea dreaptă, mingea a ajuns la Rusnac, şutul acestuia de la 20 de metri, pe jos, învingându-l pe portarul celor de la Slatina-Timiş.
Oaspeţii puteau egela în minutul 25, când mingea a fost trimisă în careu pentru A. Neagu, însă portarul Curcudel a fost mai rapid şi a reuşit să respingă cu piciorul din faţa atacantului slătinean.
În minutul 33, gazdele au beneficiat de o lovitură liberă de pe partea stângă, mingea s-a plimbat prin careul celor de la Slatina-Timiş, ajungând în cele din urmă la Ciurea, şutul acestuia, de la 20 de metri, trecând razant cu transversala porţii apărate de F. Neagu.
Oaspeţii au început mai bine repriza secundă şi au avut două ocazii prin Bunea, însă o dată acesta a şutat pe lângă poartă, din poziţie bună, pentru ca apoi balonul expediat de el, din unghi, să fie reţinut de Curcudel.
Slătinenii au egalat în minutul 63, în urma unei faze în care Todor i-a pasat în careu lui A. Neagu, pe partea dreaptă, iar acesta a pivotat la 14 metri şi a şutat imparabil la colţul lung.
În căutarea golului victoriei, gazdele au atacat în valuri, însă nici Bobină, nici Rusnac nu au reuşit să-l învingă pe F. Neagu. În minutul 85, Pisoi l-a găsit bine în careu pe Rusnac, dar acesta, de la doar 6 metri, a trimis pe lângă poartă. Trei minute mai târziu, Ciurea a expediat o torpilă de la 20 de metri, mingea fiind reţinută cu mare greutate, în doi timpi, de F. Neagu.
Ultima fază s-a consemnat în minutul 90+2, când gazdele au beneficiat de o lovitură liberă de la 17 metri, central, însă şutul lui Bobină s-a dus peste poarta lui F. Neagu.
Progresul Ezeriş: M. Curcudel, H. Marişescu, M. Albu, A. Bobină, F. Burdan, R. Ciurea, Al. Urlică, Al. Cocoşilă (min. 46, M. Pisoi), I. Budai (59, Al. Leonte), F. Rusnac, C. Doană; rezerve: I. Botiz, P. Corneanu, C. Roşu. Antrenor, Adrian Enăşescu.
AS 2017 Slatina-Timiş: F. Neagu, P. Isac, M. Belciu, M. Paulescu, I. Stana, F. Todor, A. Neagu, Z. Isac, E. Jurja, Al. Bunea, I. Toboşeru; rezerve: V. Gurgu, P. Codilă. Antrenor, Adrian Neagu.
A arbitrat la centru Răzvan Nistoran (Oraviţa), asistat la cele două linii de Alexandru Ilie (Bocşa) şi Bogdan Boşka (Reşiţa). Observatori: Antonel Burtea (Reşiţa) şi Dan Miholcea (Bocşa).