Şoferul autobuzului care s-a răsturnat lângă Comorâşte nu consumase alcool

accident comoraste

În urma accidentului rutier produs ieri pe DN 57, între localitățile Lățunaș și Comorâște, în care a fost implicat un autobuz ce efectua curse regulate de transport persoane pe ruta Timișoara-Dalboșeț, a rezultat vătămarea corporală a șase dintre pasageri, unul fiind rănit grav, iar alți cinci răniți ușor.

Se pare că accidentul s-a produs deoarece șoferul avea în timpul mersului preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenția, dar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0.

Reamintim că pentru acordarea asistenței medicale de urgență s-a intervenit cu o autospecială pentru transport victime multiple, 2 ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță. Totodată, în sprijinul echipajelor s-au aflat și 2 mașini de stingere.

Salvatorii ajunși la locul accidentului au evaluat medical toți cei 16 pasageri ai autocarului, care s-au autoevacuat, iar şase dintre aceștia au fost transportați la Compartimentul Primiri Urgențe din Oravița, în vederea evaluării medicale mai amănunțite, ceilalți pasageri ai autocarului neavând nevoie de îngrijiri medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 5 =