Soluții pentru Via Transilvanica din Caraș-Severin

dunca

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a declarat că recent, alături de Ioan Popa, primarul Reșiței, a avut o întâlnire cu directorului general al TMK Hydroenergy Power SRL, Ciprian Dragomir.

Principala temă a fost porțiunea de traseu Via Transilvanica care se suprapune cu proprietatea acestei companii. Zona de-a lungul canalului de aducțiune al apei reprezintând o parte foarte frumoasa a traseului, dar care implică un risc crescut dacă atunci când normele de siguranță nu sunt respectate de cei care îl parcurg.

„Prezența traseului Via Transilvanica pe teritoriul județului e foarte importantă și nu putem risca mutarea acestuia în așa fel încât județul să fie ocolit. Conducerea TMK e foarte cooperantă și dorește păstrarea traseului actual al potecii turistice dar cu condiția eliminării riscului la care proprietarul e supus. În consecința am stabilit următoarele lucruri: Implicarea Serviciului Salvamont pentru elaborarea unui plan de punere în siguranță a zonei periculoase . Realizarea unui protocol și angajarea unei persoane din zonă care să fie disponibilă să răspundă intr-un interval de timp și să conducă grupurile organizate sau persoanele care solicita traversarea locurilor periculoase . Marcarea corespunzătoare și informarea turiștilor despre particularitățile traseului. Datorită importantei acestui traseu turistic pe raza județului nostru , Serviciului Salvamont va participa cu toți cei 10 angajați disponibili pentru deplasarea în teren și la toaletarea porțiunii ce se suprapune cu calea ferata dezafectata de la întrarea în județ până în dreptul localității Bucova , cât și la amenajarea unei alte variante VT mai bună de pe raza comunei comunei Zavoi. Comuna unde administratorul VT a identificat unele problemele“, a mai precizat Dunca.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − 12 =