Spaţii mari pentru cei mici, de la Consiliul Local Caransebeş
În şedinţa de la sfârşitul lunii trecute, în Consiliul Local Caransebeş au fost aprobate două proiecte de hotărâre prin care se oferă spaţii unde, pe viitor, copiii vor desfăşura diferite activităţi.
Primul dintre acestea se referă la darea în administrare, către Liceul Teologic Baptist din Reşiţa, a patru săli de clasă, un cabinet şi două băi, spaţiu unde urmează să funcţioneze o grupă de grădiniţă cu program prelungit. Grădiniţa se va deschide în parteneriat cu Biserica Baptistă Nr. 1 Sfânta Treime şi Biserica Baptistă Ghetsimani, ambele din Caransebeş.
Cel de al doilea proiect aprobat de aleşii municipali prevede darea în folosinţă gratuită, către Clubul Copiilor din Caransebeş, a unui număr de 16 spaţii, pentru desfăşurarea activităţilor specifice acestei structuri.