Start în cea de a patra etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019, Cupa Reşiţa
Cei mai experimentati piloţi se întrec zilele acestea la Reşiţa pe Valea Domanului, un traseu renumit pentru complexitatea sa. Competiţia se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, iar la linia de start s-au înscris 60 de piloţi.
Publicul reşiţean a fost apreciat de organizatori, numărul celor veniţi pe traseu încă de la primele ore ale dimineţii a fost unul foarte mare. Programul zilei de astăzi, 29 iunie va continua de la ora 15.00 cu antrenamente cronometrate 2 – ( CNVCD ) și concurs 3 – ( CNVC2D ) de la ora 17.00.
Mihai Leu, pe un Ferrari 458 Challenge, fostul campion la raliuri este pe prima poziție, cu 68 de puncte, după primele trei etape. „Este o atmosferă frumoasă, traseul esteextraordinar, noi suntem pregătiţi. Maşina funcţionează bine, dar mergem progresiv. Ne interesează categoria I FIA şi ne luptăm pentru locul I, dar defapt orice loc în primii trei este binevenit”, a declarat Leu.
Nestor şi Hora, luptă pentru titul
Emil Nestor se află în acest moment în lupta pentru titlu cu Lucien Hora. După prima urcare alarat că: „Scopul meu nu este să mă bat cu Lucien ci să merg bine cu maşina. Există posibilitatea să fi merg aşa de bine încât să fi făcut puncte, dar aici scopul meu este să învăţ traseul şi să cunosc maşina mai bine. Eu zic că Lucien o să ne bată aici pe toţi fără drept de apel. Faţă de anii trecuţi am înregistrat o progresie, maşina mă ajută mult şi experienţa îşi spune cuvântul”.
În cazul lui Lucien Hora, lipsa în ultimii cinci ani pare că şi-a spus cuvântul, dar lucrurile stau foarte bine pentru pilot. „Trebuie să mă obişnuiesc cu Reşiţa. Vorbim aici despre viteze mari, dar după două, trei urcări sper să-mi intru în mână. „Lola” merge bine, la prima urcare a fost „nărăvaşă”, dar sper să o domolesc cu ajutorul unor secrete. Traseul este bun, spectatori mulţi şi sper ca mâine să fim primii, dar cel mai important este să să fim sănătoşi”, a mai spus Hora.
Prezent în campionat a fost şi Dani Oţil, pentru a doua oară la Reşiţa. Calm şi încrezător, pilotul ne-a precizat că maşina de anul acesta este mult mai bună decât cea de anul trecut, dar că simte presiunea din partea publicului. „Îmi prieşte zona, locul şi trebuie să recunosc că există o presiune din partea publicului care este curios de rezultate. După cum stau lucrurile s-ar putea să fiu în primii zece, ceea ce este un lucru foarte bun pentru noi”, a declarat Dani Oţil.