Ştefan Isac, cetăţean de onoare al Caransebeşului cu acte-n regulă

isac cetatean

După ce, în data de 30 iulie, consilierii locali au aprobat cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetăţen de Onoare al municipiului Caransebeş” lui Ştefan Isac, în şedinţa de joi, 27 august, a legislativului local, viceprimarul Marius Isac i-a înmânat în cadru festiv, în Aula „1 Decembrie 1918”, cunoscutului rapsod popular diploma care îi atestă această calitate. Distincţia i-a fost acordată lui Ştefan Isac pentru merite deosebite în creşterea prestigiului şi renumelui municipiului Caransebeş.

„Pentru mine este o sărbătoare această zi în care am fost făcut cetăţean de onoare al municipiului Caransebeş, această diplomă adăugându-se celorlalte titluri din ţară şi din străinătate pe care le-am primit. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi făcut posibil să mi se confere această distincţie. Vă spun sincer, în cei 47 de ani în care am slujit muzica populară, oriunde m-am dus, în ţară sau în străinătate, pe limba mea au fost mereu Caransebeşul şi numele Isac”, a spus, extrem de emoţionat, îndrăgitul interpret gugulan de muzică populară.

Venerabilul folclorist şi scriitor este „Senior al Culturii Caraş-Severinene”, titlu acordat pentru munca depusă în slujba domeniului artistic și cultural al locului. Distincţia i-a fost conferită de Ministerul Culturii din România, prin intermediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Caraş-Severin şi Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Reşiţa.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × 5 =