Strategia de dezvoltare a municipiului Reşiţa va fi realizată de specialiştii UBB
Municipiul Reșița derulează, în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, un proiect în cadrul căruia specialiștii Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) vor realiza, în perioada următoare, strategia de dezvoltare a municipiului Reșița. Proiectul cu titlul Organizarea unei Planificări Echilibrate a Nevoilor Municipiului Reșița – O.P.E.N.Municipiul Reșița va avea un buget total de 3.941.000 de lei.
Acest tip de strategie trebuie să demonstreze existența unei viziuni strategice a comunității, dar și oportunitatea, prioritatea și complementaritatea proiectelor de dezvoltare pe care le conține, pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare armonioasă a comunității in perioada următoare de programare.
Pentru maximizarea șanselor de accesare a fondurilor europene nerambursabile, obiectivele strategiei trebuie sa fie în linie cu obiectivele declarate ale Uniunii, așa cum sunt ele prezentate pentru orizontul de timp 2030, dar și cu obiectivele stipulate în cadrul documentelor programatice de la nivel național și regional, în vederea atingerii indicatorilor de program stabiliți.
Prima etapă în elaborarea strategiei constă în realizarea analizei preliminare de către experții din cadrul Universității Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. În cadrul acestei etape s-au desfăşurat în perioada 19-20 ianuarie 2021 cinci grupuri de lucru la care au fost invitaţi să participe actorii locali (stake-holderii) reprezentativi (reprezentanţi ai mediului public, privat, societate civilă din Municipiul Reşiţa).
După elaborare, strategia Reşiţa Orizont 2030 va fi pusă în consultare publică şi ulterior supusă spre aprobare în cadrul unei ședințe a Consiliului Local al Municipiului Reșița. Primăria Municipiului Reșița, cât şi Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, prin aprobarea strategiei, își vor asuma toate responsabilitățile unei bune coordonări în implementarea strategiei, astfel încât prin implementarea proiectelor şi programelor cuprinse în acest document sa creeze un spațiu de interacţie si colaborare interinstituționala propice continuării procesului de revitalizare locala si care sa conducă la o dezvoltare locala sustenabila în interesul comunității.