Studenții igienizează zona Muncitoresc a Reșiței

muncitoresc

Casa de Cultură a Studenţilor din Reşiţa, în colaborare cu Liga Studenţilor din cadrul Centrului Universitar UBB Reşiţa, organizează în data de 10 decembrie 2021, începând cu ora 11.00, cea de-a doua ediţie din acest an din cadrul campaniei de ecologizare intitulată “Reşiţa – un oraş ca atare pentru generaţiile viitoare”. Reamintim că luna trecută, în urma acțiunii tinerilor studenți, s-au colectat peste 23 de saci plini de deșeuri din Parcul Cărășana , Spitalul Județean de Urgență Reșița – Staționar III, dar și străzile din jur.

„Manifestarea vizează igenizarea în zona Muncitoresc a Municipiului Reşiţa şi are ca scop implicarea tinerilor în activități de voluntariat şi dezvoltarea simțului civic al acestora, dar și al restului cetățenilor. Invităm pe această cale să ni se alăture la acţiune toţi reşiţenii care îşi doresc un oraş curat. La finalul acestei acţiuni, acţiune ce încheie totodată manifestarea Studenţiada 2021, studenţii prezenţi vor lua parte la un concert de muzică live, interpretat de trupa locală Sonar“, a transmis Daniel Amariei, directorul Casei de Cultură a Studenților.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 5 =