Studenții reșițeni au chemat în instanță Senatul Universității „Eftimie Murgu“
Scandalul de la Universitatea „Eftimie Murgu“, din Reșița, generat de exmatricularea a unui număr de șapte studenți de la specializarea Electromecanică a Facultății de Inginerie și Management, continuă.
Senatul UEMR a resprins solicitarea studenților de anulare a Hotărârii din luna septembrie 2019, considerând-o ca fiind „oricum tardiv formulată în raport cu prevederile Art. 286 alin. (1) din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, actualizată“.
Hotărârea Senatului a fost comunicată rectorului Universității, Andrade Bichescu și Facultății de Inginerie.
Senatul a invoct prevederile Art. 286 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, actualizată, alin. (1) în care se arată că: „Statele de funcții ale personalului didactic și de cercetare se întocmesc anual, prin stabilirea de norme universitare, cu cel puțin 15 zile înainte de începerea fiecărui an universitar și nu se pot modifica în timpul anului universitar“, precum și prevederile Art.38, alin. (2), lit. s din Carta Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa care spune că: „Senatul aprobă, la propunerea Consiliului de administraţie, încetarea acelor programe de studii care nu se mai încadrează în misiunea universităţii sau care sunt ineficiente academic şi financiar.
În replică, studenții spun că Statele de funcții ale personalului didactic și de cercetare nu-i intereseaza pe ei ci, mai degraba art 136, alin. 2, în care se precizează că: „Senatul universitar al fiecărei instituții de învățământ superior aprobă anual, cu cel puțin 3 luni înainte de începerea anului universitar, regulamentul privind activitatea profesională a studenților, precum și calendarul activităților educaționale specifice semestrelor academice de studi“. Este încălcat și art. 236 din lege, pentru că: „Statele de funcții ale personalului didactic și de cercetare se întocmesc anual, prin stabilireade norme universitare, cu cel puțin 15 zile înainte de începerea fiecărui an universitar și nu se pot modifica în timpul anului universitar“.
Or, în cazul de față, aprobarea s-a făcut cu cinci zile înainte de începerea anului universitar, iar studenții au aflat de toate acestea în 30 septembrie, cu doar o zi înainte de deschiderea festivă.
Studenții exmatriculați așteaptă ca instanța să se pronunțe în acest caz.