Studenţii reşiţeni sprijină echipele SMURD de la ISU „Semenic”
Studenţii de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa continuă campania „Și nouă ne pasă. În și pentru comunitate!”, în cadrul căreia au distribuit recent viziere de protecţie Serviciului Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin, secțiilor de Hemodializă și Urgențe Pediatrice din Spitalul Județean de Urgență din municipiu, precum şi jandarmilor aflaţi în aceste zile la datorie, în prima linie a luptei împotriva noului Coronavirus.
De această dată, vizierele de protecţie realizate de studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Inginerie și Management a Universităţii „Eftimie Murgu” s-au dus, miercuri, către echipele SMURD de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin.