Sub comanda lui Dorinel Munteanu, CSM Reșița începe să adune puncte din deplasare
CSM Reșița începe bine returul acestui campionat, reușind să plece neînvinsă în fața Universității, echipă pe care rossonerii au învins-o în Valea Domanului, la revenirea în Liga a II-a de Fotbal, cu scorul de 2-0.
În primă repriză în care CSM Reșița a părut schimbată în bine față de meciurile din ultimele etape, stăpânind bine mijlocul terenului, dar și contraatacul.
Ca o consecință a jocului bun, reșițenii aveau să deschidă scorul în min. 20, la o lovitură de colț, Ene Daniel a reluat puternic cu capul, portarul gazdelor a respins spectaculos, însă, pe fază, atacantul Reșiței a reluat din cădere în gol.
În min. 30 clujenii au fost la un pas să restabilească egalitatea pe tabelă, după ce Pop l-a „întors“ de două ori pe Vasiu și a șutat în bara din dreapta lui Horhath, bătut la această fază.
În min. 30 CSM se putea desprinde la două goluri. Cristi Danci a prins un șut formidabil de la peste 25 de metri, portarul gazdelora respins mingea în bară, iar Velici, aflat în unghi, a reluat pe lângă poartă.
În ultimul minut al primei reprize, Hortvath le-a refuzat clujenilor egalarea, întinzându-se după mingea trimisă din lovitură liberă de Gavra.
În partea a doua Reșița nu s-a retras în apărare, dovadă că ambele echipe au avut bune oportunități de a înscrie. U Cluj avea să înscrie în min 63 prin Victor Dican, care a reluat în poartă o minge venită dintr-o lovitură de colț.
Un punct obținut în deplasare, al doilea consecutiv după egalul de la Snagov, 3-3, și speranțe pentru ultimul meci din acest sezon, acasă cu Mioveni, și pentru returul ce se anunță unul de foc.
CSM: Horvath – Acka, Ehmann, Vasiu, Vădrariu – Săulescu (Breșneni), Cristea, Danci, Velici – Dat (Răducan), Ene Daniel.