Sud-americanizarea României

Consider că astăzi ne aflam la un moment de răscruce pentru cei care conduc gloata asta dezorientată numită generic poporul român! Bătălia politică fanariotă şi bătălia din spatele bătăliei politice pentru a controla total resursele, minţile şi sufletele românilor au stors de vlagă un popor care păşea, în 1989, în faţa Neştiutului, inocent, ca într-o cruciadă a copiilor! Interesele grupurilor de interese, numite pompos „interese naţionale”, au periferizat economia ţării, au izolat-o, restricţionat-o, înglodat-o în datorii! Unii au vegheat ani de zile pentru ca Ţara, care în 1989 avea datorii „0”, să fie înrobită Finanţei Mondiale cu peste 90 de miliarde de euro acum. Privită de la distanţă, România pare un organism paralizat, după ce a fost muşcat de păianjen, iar acum este devorat de miloane de arahnide şi lipitori hulpave! Şi totuşi…

Dincolo de declaraţiile politice, de seminarii sau cursuri în străinătate, rămîne cel puţin o întrebare care solicită un răspuns grabnic şi bine fundamentat din partea clasei politice mioritice: este pregatită România să-şi gestioneze unitar şi performant securitatea naţională?

Securitatea este un concept relativ. Mai ales în ultimii ani! Nimeni nu este absolut sigur! Oricine este expus, în diferite intensităţi, e adevărat. Lipsa de informare a cetăţenilor români le creşte gradul de vulnerabilitate în faţa tuturor ameninţărilor de securitate, individuală în primul rînd, dar şi colectivă şi naţională. De aceea, cred că promovarea culturii de securitate în România, nu la nivel academic, ci al publicului larg, este absolut necesară! Este, de altfel, şi un angajament al României la intrarea în NATO! Dar cîte angajamente nu ne-am luat, şi cîte am încălcat…

Statele-naţiune nu mai sînt cucerite prin acţiuni militare, ci le sînt subjugate centrele lor de decizie, capabilităţile economice, resursele naturale, educaţia şi sistemul sanitar. Prin promovarea consumatorismului, unele naţiuni devin simple pieţe de desfacere, iar creativitatea şi interesul pentru plus-valoare este periferizat prin manipulări de imagine şi de PR. Scara valorilor este adaptată intereselor noilor colonialişti, iar munca nu mai este suportul fundamental al bunăstării naţionale. Sistemele de valori naţionale care conferă identitate unei naţiuni sînt ridiculizate şi chiar blamate public, iar cultura naţională devine cenuşăreasa oricărui proiect de buget al statului. Idealurile cetăţenilor sînt tot mai detaşate de valorile perene ale fiinţei naţionale, iar patriotismul şi naţionalismul devin noţiuni hulite şi periculoase. Acţiunea este înlocuită cu retorica lipsită de conţinut, iar clivajele sociale se transformă, treptat, în falii de ruptură între stat şi societate. Acestea sînt realităţi pentru care serviciile de informaţii nu sînt pregătite!

Insecuritatea cotidiană, criza economică şi emoţia provocată de ştiri despre pandemie și dezastre spulberă două mituri: mitul păcii datorate dreptului internaţional şi mitul suprastatului (UE) şi organismelor internaţionale! Deşi chiar Nicolae Titulescu trăgea speranţa că Liga Naţiunilor va pune capăt fărădelegilor planetare, s-a dovedit că ONU NU este o autoritate suprastatală, sau un guvern mondial. Se dovedeşte a fi un simplu ONG, o asociaţie, conform Chartei, formată din popoare pentru a crea „condiţiile necesare stabilirii justiţiei şi respectării obligaţiilor ce derivă din tratate şi din alte documente de drept internaţional”. Asta la modul declarativ! Şi tot declarativ, idealul omenirii este „pacea eternă”!

Ideea că mai multă civilizaţie înseamnă mai multă pace este dificil de susţinut. Cum nici democraţia nu merge mînă în mînă cu economia de piaţă. De cele mai multe ori, aceasta din urmă este adusă pe tancuri! Din 1945 pînă în 2000, de exemplu, lumea a cunoscut doar 26 de zile de pace, scrie Ionel Nicu Sava! Între 1945 şi 2005 s-au înregistrat 132 de războaie din care doar șapte s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor şi 38 cu moderarea unei terţe părţi. Înainte de 1945, aproximativ 20% din victimele de război erau civili. În 1970, 70% erau civili. În 2000, 85-90% erau civili, pentru ca după anul 2000 victimele să fie aproape în exclusivitate civile!

Sigur, astfel de statistici aduc mereu în discuţie eficienţa dreptului internaţional umanitar. Emoţia este cea care marchează puternic acţiunile umanitare. Cum orice dominaţie naşte violenţă, ca o formă de apărare, în ultimul timp, asistenţa umanitară şi presa sînt parte în conflict! În toate regiunile lumii, asistenţa umanitară şi jurnalismul sînt puse la grea încercare prin deteriorarea securităţii la nivel global, trăind în umbra crizelor sanitare, terorismului şi a războiului.

Dacă vechiul mediu de securitate era determinat de actorii statali, cel actual este caracterizat prin apariţia multor actori non-statali. Lumea bipolară se luptă cu un balaur, fie el roşu, fie capitalist. Din păcate, astăzi ne confruntăm cu o mulţime de „şerpi” extrem de veninoşi şi imprevizibili ca evoluţie şi care, din păcate, mulţi dintre ei, populează scena politică românească, sau se află în spatele cortinei, regizînd spectacolul disperării!

Criza guvernării mondiale – determinată de faptul că oamenii sînt tot mai informaţi, liderii sînt tot mai puţin pregătiţi pentru noile familii de probleme, iar lumea este tot mai complexă – impune UN NOU SET DE CONCEPTE în domeniul securităţii, despre care NICI UN LIDER POLITIC ROMÂN NU VORBEŞTE DESCHIS PROPRIULUI POPOR!

Parafrazîndu-l pe dr. Carl Segan, pot spune că ameninţările la adresa securităţii noastre sînt mai aproape decît mîinile şi picioarele. Nu vă bazaţi pe credinţa greşită a românului că nu mi se poate întîmpla mie. Trăim într-o societate destructurată, fără busolă, cu rigla de valori spartă în bucăţi, cu instituţii de forţă umilite şi hăituite, cu ameninţarea prăbuşirii economice, exploziei preţurilor şi şomajului, presiuni corporatiste multinaţionale pentru profit înzecit şi o clasă politică fanariotă, de bîlci ieftin! O sud-americanizare a României este astăzi mult mai posibilă! Cititorule, fii vigilent!