Suporteri reșiteni, sancționați după ce au aprins fumigene pe stadion

spectacol pirotehnic pe stadion

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, de la debutul meciului de fotbal dintre echipele CSM Reșița și „U” Cluj, disputat pe arena sportivă „Mircea Chivu” din  municipiul Reșița, susținătorii echipei-gazdă au folosit materiale pirotehnice interzise de legislația în vigoare.

„Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost obligate să intervină în zona adiacentă arenei sportive, deoarece un grup de susținători, aflați la liziera pădurii, au aprins mai multe fumigene si au folosit materiale explozive, încălcând prevederile Legii 126/1995 privind regimul materiilor exploziv”, spune Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al IJJ Caraș-Severin.

Astfel, au fost întocmite actele premergătoare pentru trei susținători ai echipei gazdă, aceștia fiind susceptibili de comiterea unei infracțiuni prevăzute de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive. (Foto: Zoli Bagosi)

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 2 =