Sute de amenzi date şoferilor cărăşeni pentru viteza excesivă

IMG 20200410 WA0015

La sfârşitul săptămânii trecute, polițiștii rutieri au dat aproape 591 de sancțiuni, celor care nu au respectat regulile rutiere. Din totalul amenzilor, 454 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum fiind suspendate 43 de permise de conducere și retrase nouă certificate de înmatriculare.

„28 de conducători auto au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce conduceau autoturismele, depășind cu peste 50 km/h regimul legal de viteză.În toate situațiile au fost aplicate sancțiuni contravenționale și a fost luată măsura complementară a reținerii permisului de conducere pentru 90 de zile”, ne-a informat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

De asemenea, în cele trei zile, polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul circulației rutiere, una privind conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat și cea de-a doua privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii cărășeni continuă să acționeze integrat, împreună cu reprezentanții celorlalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale pe timpul stării de urgență, prevenirea și combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

1 2