Suzana Fântânariu expune pentru prima oară la Muzeul Banatului Montan Reșița

fantanariu

Muzeul Banatului Montan, Reşiţa, în colaborare cu Primăria Municipiului Reşiţa, prezintă expoziția „SIC TRANSIT…” a artistei vizuale Suzana Fântânariu. Vernisajul expoziției va avea loc pe 26 aprilie 2023, ora 18.00. Lucrările Suzanei Fântânariu se află pentru prima dată pe simezele Muzeului, iar expoziția propune în premieră două serii de lucrări recente, „Jurnale Utopice” (obiect, tehnică mixtă) și „Portrete Arborescente” (desen).

„Jurnalele Utopice” sunt un demers de recuperare materială și afectivă, de reconversie artistică a unor fragmente de realitate cu sensuri multiple, de transfer al unor relicve din sfera consumului în cea a perenității. „Portretele Arborescente” sunt desene frapante prin folosirea detaliilor anatomice parțial metamorfozate în elemente vegetale lemnoase, simboluri ale regresiunii, ale metamorfozei de tip kafkian, ale vulnerabilității spațiului intim. Organizată în „camere” distincte, care urmăresc și exploatează topografia spațiului muzeal, expoziția e o călătorie într-un labirint imaginat de artistă ca o imersiune în câteva dintre temele sale preferate: corpul, utopia, zborul, lumina, fragilitatea efemeră a existenței. Expoziția, care a fost prezentată în luna ianuarie la Muzeul Național al Literaturii Române București, iar în martie, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania Brașov, este curatoriată de dr. Cristina Simion (Nurnberg) și rămâne deschisă publicului reșițean până pe 25 mai 2023.

Suzana Fântânariu (n. 1947) este una dintre cele mai importante artiste vizuale ale artei contemporane românești, timp de un sfert de secol profesor universitar dr. al Facultății de Arte Vizuale și Design a Universității de Vest din Timișoara, autoare a numeroase studii și articole despre artă și a unui recent apărut volum de poezie, doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. A avut zeci de expoziții personale naționale și internaționale și a participat la sute de expoziții colective, bienale și trienale, tabere de creație și concursuri. A primit Medalia de Aur și Efigia de Membru permanent al Clubului UNESCO Vicenza la Bienala Internațională Di Carta/Papermade, Schio, Italia (2021), Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România (2018), Marele Premiu al Ministerului Culturii din Republica Moldova (2014), Bursa Națională“Constantin Brâncuși” la Paris (2006), Premiul de Excelență al Bienalei Internaționale de Gravură de la Beijing (2003), Premiul I al Bienalei Internaționale de Arta Sharjah, U.A.E. (1997), Premiul II al Bienalei Internaționale de Gravură de la Maastricht (1993), Premiul I la Bienala Internațională de Artă Contemporană a Țărilor Francofone Paris (1992).

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × four =