Talibanii se pregătesc să reia ofensiva de primăvară?
BMTF, 8 apr – Talibanii au rechemat marţi noapte delegaţia trimisă la Kabul pentru a discuta problema eliberării prizonierilor, scrie miercuri Agerpres.
Suhail Shaheen, un purtător de cuvînt al biroului politic al talibanilor de la Doha, în Qatar, a scris pe Twitter că „prizonierii Emiratului Islamic ar fi trebuit eliberaţi cu mult timp înainte, conform acordului semnat ce deschide calea pentru negocierile intra-afghane”.
O delegaţie a talibanilor formată din trei membri s-a aflat la Kabul timp de aproximativ o săptămînă pentru a negocia cu oficialii guvernamentali eliberarea prizonierilor. Gruparea militantă a anunţat încă de luni că nu va continua discuţiile „inutile” cu guvernul afghan.
Anterior, Consiliul Naţional de Securitate al Afghanistanului a reacţionat la decizia talibanilor, spunînd că discuţiile privind schimbul de prizonieri au intrat într-o fază importantă. „Retragerea de la discuţii într-un asemenea moment arată o lipsă de seriozitate în privinţa păcii”, a scris Consiliul pe Twitter.
În ziua precedentă, Abdul Matin Beig, un oficial guvernamental de rang înalt avînd strînse legături cu preşedintele Ashraf Ghani, a declarat că talibanii au insistat asupra eliberării a 15 comandanţi talibani care au fost implicaţi în „grave crime umanitare în Afghanistan” şi pe care guvernul nu îi poate elibera.
Acordul semnat între Statele Unite şi talibani la sfîrşitul lunii februarie – care este o sfidare la adresa poporului afghan, greu încercat – prevede eliberarea a pînă la 5.000 de prizonieri talibani şi pînă la 1.000 de deţinuţi guvernamentali înainte de începerea negocierilor de pace intra-afghane.
De asemenea, el deschidea calea pentru retragerea treptată a forţelor internaţionale din Afghanistan în schimbul garanţiilor de securitate din partea talibanilor, după 18 ani de război cu gruparea criminală a studenților teologi. (Sursa: M-SecurityNews) (Foto: Al Jazeera Balkans)