„Târgul firmelor din regiune” a ajuns la cea de a doua ediție

IMG 20190327 WA0002

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița a găzduit astăzi, 27 martie, cea de-a doua ediție a „Târgului firmelor din regiune”. Un număr de 22 de firme au răspuns invitaţiei organizatorilor, iar în paralel cu această manifestare la universitatea reșițeană au avut loc şi acţiunea „Zilele carierei”, dedicate studenților universității reșițene, unde, specialiști din domeniul resurselor umane au împărtășit din experiența lor în câmpul muncii.

„Obiectivul acțiunii a fost acela de ai pune pe agenții economici față în față cu viitorii salariați. De altfel la acțiune a participat și primarul municipiului de pe Bârzava, Ioan Popa, care a declarat că urmează să dezvolte mai multe activități împreună cu instituția de învățământ superior din municipiu”, au precizat organizatorii târgului din cadrul universităţii reşiţene.

Tinerii reşiţeni au avut ocazia să afle detalii despre firmele din judeţ şi din regiune, iar cei mai mulţi dintre ei au luat date de contact pentru viitoarele colaborări atât în ceea ce priveşte perioada de practică cât şi în eventualitatea că îşi vor dori să înceapă cariera.

4 1