Teamă irațională

Daniel Botgros

Probabil că una dintre întrebările zilei este în acest moment, pentru cei care se apleacă un pic asupra fenomenului, „de unde vine această teamă irațională și chiar viscerală față de vaccinurile anti-Covid-19?” Cei care o manifestă nu-și pun nicio problemă, sentimentul există și gata! Nu-i caută explicații, nu-i interesează altceva decât să promoveze mai mult sau mai puțin dintr-un automatism incredibil, această marotă cum că serurile sunt de fapt un atentat la adresa omenirii. Probabil că rădăcinile acestor percepții manifestate cu atâta patimă în spațiul public sau în anturajele personale au explicații într-o anumită construcție psihologică permisivă la manipulări, pe fondul lipsei de cunoștințe serioase, dar exisă și un interes major în a promova astfel de elucubrații, mesajele prinzând surprinzător de bine.

Paradoxul e că în acest secol avem atât de mult acces la cunoștințe, dar preferăm să ne mișcăm într-o buclă de rău augur, care promovează aceleași și aceleași meme (memă a fost denumit acel persistent virus al minții care se propagă cu o viteză uluitoare în mase, determinând oamenii să gândească în parametri doriți de cei care îl lansează – n.n.), cum că vaccinul este toxic, ucigător și nu știm ce conține. Vaccinul și nu boala, rețineți! Asta deși oamenii de știință au explicat în nenumărate rânduri ce este cu adevărat în aceste seruri. Explicații, însă, care s-au dovedit prea palide prin comparație cu uraganul negaționist și alarmist vizavi de vaccinul anti-Covid-19.

S-ar putea scrie, fără îndoială, studii – și fără îndoială că istoricii întunecatului moment actual o vor face – despre ce se vehiculează în spațiul public sau pe la colțuri despre ce e în vaccinuri și ce determină ele: de la cip până la infertilitate și deces în câțiva ani, impotență, iradiere, substanță toxică ce produce o moarte lentă, „nu știm ce au pus în vaccin”, controlul voinței și câte și mai câte, care parcă vin din negura istoriei, dintr-un ev mediu întunecat și ignorant.

Există, fără îndoială, o teamă difuză față de tehnologie, față de un șoc al viitorului, ceea ce nu ne împiedică însă să folosim cu nonșalanță gadgeturile și toate cuceririle tehnologiei. Nu ne facem griji de produse cu arome artificiale, cu potențatori de gust, coloranți, E-uri și alte substanțe considerate periculoase, așa cum sunt și mâncărurile de tip fast-food consumate în mod constant și exagerat. Urcăm fără griji la volanul mașinilor, punându-ne viața în mâinile tehnologiei tot mai robotizate și susceptibilă și ea, nu?, la erori. În schimb ne temem de niște seruri care conțin în procent de peste 90 la sută apă, grăsimi și substanțe pe care le avem în organism, diferența făcând-o acea proteină-mesager care învață corpul să recunoască virusul ce provoacă boala Covid-19. Nu mai accentuez pe faptul că vaccinarea a salvat miliarde de vieți de-a lungul istoriei sale, a readus viața la normal, eliminând epidemiile, pandemiile și efectele nefaste ale acestora, pentru că s-a tot vorbit/scris despre asta și este un fapt fără putință de tăgadă.

E stranie însă – și poate face obiectul unor cercetări psiho-sociale semnificative – concentrarea aceasta conspiraționistă asupra vaccinurilor anti-Covid-19, venite într-un moment crucial. Dar ea se explică, poate, și prin faptul că există un melanj ucigător între meme, mesaje rău-voitoare, lipsă de educație și de cunoaștere de informații medicale și științifice serioase. Pe acestea din urmă nu le găsiți chiar pe toate drumurile, deși există specialiști care le transmit într-o formă aglutinantă pentru marele public. În aceste condiții, singura soluție este să ascultăm de lumea medicală și științifică serioasă și nu de „epidemiologii” de pe rețelele de socializare. Și nici de politicieni iresponsabili, care promovează mesaje antivacciniste și de rezistență în fața măsurilor de protejare a populației.

A, și mai e ceva. Mai nou, promotorii antivaccinismului se agață cu disperare de informații cum că o bună parte dintre cei vaccinați fac boala sau mor de Covid-19, evident date false, izvorâte din pretinse experiențe personale, cu prieteni sau cunoștințe, de genul „am auzit eu că…”, „mi-a spus mie un prieten”, fără o bază solidă științifică sau cifre reale. La care se adaugă și teama de „vaccinuri expirate”, la fel de neîntemeiată.

În ultima perioadă este clară relația dintre vaccinare și scăderea cazurilor de Covid-19. Au realizat asta țări care se constituiau tot timpul modele pentru noi, vaccinând în proporții mari, ceea ce le determină să revină, treptat, la o viață normală. România oferă în schimb, ca o eternă oaie neagră, sute de morți, spitale pline ca în timp de război, tragedii nenumărate, pericolul de colaps al sistemului medical, victime colaterale din partea unor bolnavi cronic care nu mai pot fi tratați la timp din cauza aglomerării unităților spitalicești. Medici și cadre medicale epuizate, ture obositoare care conduc spre burn-out la nivel individual, decizii care trebuie luate pompieristic, epuizarea stocurilor de medicamente și materiale sanitare sunt toate consecințe ale unei abordări agresive în ce privește protecția și a unei uri nejustificate față de vaccin.

Sunt convins că această însemnare va produce iritare, acel „hate” cum ne place să spunem, din limba engleză, asupra cuiva care spune onest că vaccinul e bun și chiar vital. Probabil însă că, în timp, vom realiza că atitudinea războinică față de specialiști și de produse medicale care îți salvează viața a fost nu numai păguboasă, dar și letală.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 3 =