Țigări de contrabandă, în valoare de 150.000 de lei, confiscate de polițiștii cărășeni
Zilele trecute, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin, împreună cu polițiști de la Biroul Rutier și Biroul de Ordine Publică – Poliția Municipiului Reșița, au depistat pe D.N. 58, la intrare în municipiul Reșița, un autoturism, condus de un bărbat, de 35 de ani, din județul Suceava, în puntea căruia au fost descoperite aproape 8.000 de pachete de țigarete, de diferite mărci, fără timbru fiscal.
Cele 159.720 de țigarete, cu o valoare de aproximativ de 150.000 de lei, susceptibile a proveni din activități de contrabandă, au fost indisponibilizate de polițiști, în vederea confiscării.
De asemenea, autoturismul folosit la comiterea faptei a fost ridicat, în vederea confiscării. Polițiști au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs fapta. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.