Tinerele talente îşi dau concursul la cea de a XXI-a ediţie a festivalului „Ritmuri în mileniul III”
În perioada 10-12 octombrie, localitatea Berzasca va găzdui cea de a XXI-a ediţie a Festivalului-concurs Național de Muzică Ușoară „Ritmuri în mileniul III”.
Evenimentul, organizat de Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ion Romanu”- Reşiţa, Primăria și Consiliul Local Berzasca și Casa de Cultură Berzasca se adresează şi totodată promovează potenţiale valori dornice de afirmare cu preponderenţă solişti vocali de muzică pop-rock.
De-a lungul timpului, Festivalul-concurs Național de Muzică Ușoară „Ritmuri în mileniul III”, ediția XXI a ajutat la promovarea unor tinere talente lansând voci de succes la mari concursuri pe plan național, cum ar fi: „X Factor“, „Vocea României“ și altele.
Festivalul este împărţit pe două secţiuni, una dedicată tinerilor cu vârste între 12 şi 16 ani, şi cea de a două, unde se pot înscrie tineri de 16 şi până la 24 de ani. Primii trei finalişti vor fi premiaţi.