Toamnă încărcată pentru mărşăluitorii reşiţeni: se apropie Naţionalele de 35 de km!
Prima competiţie de marş organizată după pandemie a îmbogăţit palmaresul marşului reşiţean cu încă 12 medalii. Campionatul Naţional de 20 km, eveniment sportiv desfăşurat în premieră pe stadion, a oferit reprezentanţilor Reşiţei şansa de a-şi reconfirma calităţile la cel mai înalt nivel intern, iar testul a fost trecut cu brio, apreciază Octavian Măzăran, directorul Clubului Sportiv Universitatea Reşiţa. Medaliile de la 20 km dau încredere reşiţenilor înaintea următoarei competiţii majore: Campionatul Naţional de 35 de km marş băieţi şi 10 km marş fete, care va avea loc la 1 noiembrie.
„Pentru noi urmează acum o foarte scurtă vacanţă, 3-4 zile în care se vor efectua doar antrenamente de revenire, după care ne vom continua pregătirea pentru următorul concurs: Campionatul Naţional de 35 de km marş băieţi şi 10 km marş fete, seniori şi tineret, eveniment sportiv care va avea loc pe 1 noiembrie la Bucureşti. Pregătirea va avea loc atât la Slănic Moldova, cât şi în localitatea Buziaş, şi sperăm că vom cuceri cât mai multe medalii şi la concursul din noiembrie. În acelaşi timp, aşteptăm cu nerăbdare calendarul sportiv internaţional, pentru a putea reveni în competiţiile internaţionale care ne pot duce la Jocurile Olimpice programate anul viitor la Tokyo”, a declarat Octavian Măzăran, coordonatorul şcolii reşiţene de marş.
Semnele sunt bune şi pentru cei doi mărşăluitori de top ai Reşiţei, Narcis Mihăilă şi Marius Cocioran. Ambii sportivi au un moral bun înaintea marilor examene care le-ar putea aduce mult-dorita calificare la Jocurile Olimpice.
„Pot spune că sunt fericit de ceea ce am realizat la Naţionalele de 20 km de la Bucureşti. În primul rând, mă bucur că, după luni bune de pauză, s-a dat şi la noi drumul la competiţii. Anul acesta cursa a fost diferită, am concurat pe stadion, am avut şi mici probleme, nefiind obişnuiţi să mergem pe tartan. Această suprafaţă te încetineşte un pic, motiv pentru care am şi mers cu vreo două minute sub ceea ce mă aşteptam, dar pe total sunt foarte mulţumit că mi-am apărat titlul naţional”, a spus Narcis Mihăilă, proaspătul campion naţional al probei de 20 km.
„Am devenit vicecampion de seniori la 20 km, sunt încrezător şi mă simt bine. Aştept acum campionatul de 35 km, care sper să se ţină pe şosea. Este o competiţie cu care nu suntem obişnuiţi. Eu de când fac marş, nu am auzit de o cursă pe această distanţă. Este un concurs inedit, dar şi binevenit, pentru că reprezintă cumva o trecere către proba de 50 de km, în care noi sperăm să realizăm ulterior baremul pentru Jocurile Olimpice”, a declarat multiplul campion Marius Cocioran, cel mai experimentat mărşăluitor al Reşiţei.