Torma, despre Vela: „Am călcat şarpele pe coadă, a scuipat venin şi m-a muşcat“
Biroul Permanent Judeţean al PNL Caraş-Severin a hotărât joi, 20 iunie, excluderea din partid a lui Adrian Torma. Unul dintre cei mai vocali liberali din acest mandat electoral plăteşte astfel pentru numeroasele luări de poziţie la adresa preşedintelui Marcel Vela. Torma a fost precum simbolul PNL al anilor ’90, căluţul care nu s-a lăsat „încălecat“ şi nici să i se pună zăbală în gură, iar acest lucru i-a fost fatal, chiar dacă făcea parte dintr-un partid care promovează libertatea de exprimare. Din păcate pentru Adrian Torma, asigurările primite de la liderii de la „centru“ s-au dovedit apă de ploaie, aceştia neintervenind în aplanarea scandalului şi scandalurilor din PNL Caraş-Severin.
Referitor la ce s-a întâmplat joi, Adrian Torma a declarat: „Pentru mine nu a fost o surpriză, deoarece cunoşteam caracterul machiavelic al lui Marcel Vela. De altfel, din «stenogramele» apărute pe piaţă s-a văzut că avea de gând să mă dea afară. Din păcate, colegii mei au picat într-o capcană emoţională, lacrimogenă, întinsă cu măestrie de preşedinte, pentru că la aşa ceva se pricepe foarte bine, şi au votat excluderea mea. Le mulţumesc, totuşi, pentru cei trei ani petrecuţi împreună şi încerc să-i înţeleg până la un punct. Repet, nu rezultatul slab de la alegerile europarlamentare a contat în luarea unei astfel de măsuri drastice, ci orgoliile unui lider care vrea să conducă singur, pentru ca toţi ceilalţi să stea în poziţie de drepţi în faţa lui. Din păcate, am călcat şarpele pe coadă, a scuipat venin şi m-a muşcat. Nu a contat că PNL a câştigat, prin mine, primăria din Moldova Nouă după douăzeci de ani, pentru el trebuia să dispară Adrian Torma“.
La întrebarea „cine urmează?“, primarul din Moldova Nouă a avut o predicţie cel puţin interesantă: „Colegii de la Reşiţa vor fi primii care vor fi daţi afară de Marcel Vela. Lor, lui Doru Coşei, de la Herculane, lui Felix Borcean, de la Caransebeş, şi altora, le mulţumesc că s-au situat alături de mine în această luptă dusă împotriva «balaurului cu multe capete din PNL». Au dovedit că au caracter şi te poţi baza pe ei la greu. Cât priveşte pe Marcel Vela, pe zi ce trece acesta seamănă tot mai mult cu Liviu Dragnea, un mic dictator care îşi subordonează partidul şi oamenii“.
Ceilalţi membrii ai BPJ au „sărbătorit“ victoria pe terasa unui hotel, care la un suc, o cafea sau un trabuc de la mama lui de acasă. Pentru că se afla în mijlocul camarazilor, după o nouă zi grea, preşedintele Marcel Vela ne-a mărturisit printr-un SMS: „Am aplicat strict statutul partidului. Cei care au fost alături de PSD în campanie sau cei care au obţinut prin non-combat cam jumătate din voturile PSD este normal să fie sancţionaţi. Partidul este o echipă şi aşa va rămâne. Nu o să tolerăm pe cel ce afectează intenţionat munca echipei. Scorul, 25 pentru excludere şi cinci împotrivă, a fost unul categoric în favoarea aplicării statutului PNL“.