Tot mai mulți angajatori din Caraș-Severin evită să facă acte muncitorilor

controale itm brasov

binary comment

Luna trecută, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au efectuat 244 controale, fiind dispuse angajatorilor 287 măsuri obligatorii pentru remedierea deficienţelor constatate, în urma cărora au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 187.500 lei.

Principalele probleme descoperită au fost legate de neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă; în Registrul electronic de evidenţă a salariaţilor nu se transmit modificările de salariu, nu se respectă termenele de transmitere a datelor, iar unele date sunt introduse eronat; nu se face dovada efectuării plăţii salariului către salariatul îndreptăţit; neacordarea repausului săptămânal și a sporului pentru munca prestată în acele zile de repaus; întocmire defectuoasă a foilor colective de prezenţă;

De asemenea, unii dintre angajatori nu au putut face dovada acordării echipamentului individual de protecție; neluare măsuri pentru instruirea lucrătorilor în situația introducerii unor echipamente de muncă; truse de prim ajutor cu elemente expirate; lipsa notificării cu privire la substanțele și amestecurile chimice periculoase pe care le folosește angajatorul; rastelul de butelii nu este legat la împământare; utilizarea unui echipament de muncă (malaxor) fără dispozitiv de protecție; în activitatea de exploatare forestieră se efectuează lucrări cu personal necalificat; etc.

Mihaela Aga, purtătorul de cuvânt al ITM Caraș-Severin spune că la un angajator au fost identificate două persoane care prestau activitate fără să aibă întocmit în formă scrisă contractul individual de muncă; domeniul de activitate al angajatorului sancţionat pentru muncă nedeclarată fiind: construcții. Au fost comunicate de către angajatori 9 evenimente care au avut ca urmări 1 deces și 8 cazuri de incapacitate temporară de muncă, iar la finalizarea cercetărilor se va stabili dacă sunt accidente de muncă sau în afara muncii. La solicitarea scrisă a salariaților sau a unor foști salariați, s-au întocmit 156 certificate ce conțin informații referitoare la activitatea desfășurată la diverși angajatori.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × five =