Tragedie la Slatina-Timiş. Un băiat de patru ani a murit înecat într-un canal de colectare a apei
Ieri-seară, o familie din Slatina-Timiş a anunţat poliţiştii că fiul lor a dispărut. Micuţul se juca cu mingea, iar la un moment dat părinţii spun că a dispărut din raza lor vizuală şi nu mai răspundea la chemările lor.
Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, spune că „în jurul orelor 19.45 am fost sesizaţi despre faptul că un minor a dispărut. Au fost mobilizate forţe impresionante în acest caz şi s-a cerut sprijin din partea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, Inspectoratul de Jandarmi şi cel al Poliţiei de Frontieră. Din nefericire, în jurul orei 21.30 minorul a fost găsit decedat. În continuare se efectuează cercetări cu privire la cele întâmplate”.
Se pare că micuţul a căzut într-un canal de colectare a apei pluviale şi în ciuda faptului că nivelul apei nu era mare, acesta a decedat. Primii care au ajuns la faţa locului au fost echipajele din zonă, un număr de 55 de poliţişti au început căutările, iar la scurt timp aceştia au descoperit trupul neînsufleţit al micuţului.