Tragedie naturală la Bigăr: cea mai frumoasă cascadă din țară s-a prăbușit!

cascada Bigar

În urmă cu puțin timp, Cascada Bigăr, cea mai frumoasă cascadă din România, declarată de site-ul The World Georgraphy, în anul 2013, ca fiind unică în lume datorită formațiunii prin care cădea apa, s-a prăbușit în această după-amiază.

Locuitorii din zonă sunt șocați și spun că, datorită obiectivului de o frumusețe rară, mii de turiști au vizitat în ultimii ani județul Caraș-Severin.

Peisajul ieșit din comun este creat de un izvor subteran care curge peste o stâncă acoperită cu mușchi. Căderea de apă face parte din Parcul Național Cheile-Beușnița, iar din anul 2000 a fost declarată arie protejată. Este formată de izbucul Bigăr, un izvor subteran puternic cu activitate interminentă. La mică distanță de izvor, apa bogată în calcar se varsă în râul Miniș, de pe o stâncă formând o cascadă de tuf calcaros.


Legenda Cascadei Bigăr

Legenda spune că a fost cândva o familie de țărani de pe Valea Almajului. Din păcate cei doi nu puteau să aibă urmași, așa ca s-au dus la vrajitoare pentru un sfat sau leac. Vrăjitoarea i-a zis femeii că o s-o ajute, dar nu acum, ci la noapte când i se va arăta în vis.

În timpul nopții, când femeia adormise, vrăjitoarea i s-a arătat în vis și a spus femeii că de va bea apă din izvorul dintre cele doua lumi, de sub stâncă, va avea un copil.

Dar, vrăjitoarea i-a avertizat, în caz de vor avea fată să nu o lase să se îndrăgostească, pentru că dragostea îi va aduce moartea. Din păcate, femeia a dat naștere unei fete, care odată cu înaintarea ei în vârstă a ajuns să se îndrăgostească de un băiat pe nume Bigăr. Ca să o țină departe de blestem, tatăl fetei a închis-o într-o grotă pe un munte.

Odată cu trecerea timpului fata suferea din ce în ce mai mult. Vrăjitoarea fiind înduplecată de durerea fetei, a apărut în grotă, spunându-I fete ca îi va transforma părul într-o cascada,iar toate lacrimile ei, sa curga acolo. Tânărul Bigăr, s-a aruncat în apă, iar tânăra a murit odată cu el. Cei doi s-au reîntâlnit pe cealaltă lume, acolo unde și-au putut implini povestea lor de dragoste.

Legenda mai spune că cei îndrăgostiți care vor să aibă parte de iubire veșnică să bea apă din cascada Bigăr.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × 2 =