Transal Urbis Caransebeş are un nou manager

transal 1 1

În ultima şedinţă din acest an, cea de marţi, 29 decembrie, consilierii locali caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind luarea la cunoştinţă a încetării mandatului de administrator şi director al SC Transal Urbis SRL a lui Ovidiu Chimigeriu, ca urmare a demisiei acestuia, şi numirea în aceleaşi două funcţii, pentru o perioadă de patru ani, a lui Romeo Cozma.

Referitor la această numire, Petru Schinteie, liderul Grupului „10 pentru Caransebeş”, a spus că este una potrivită, Romeo Cozma lucrând, până în urmă cu ceva timp, ca jurist în cadrul SC Transal Urbis SRL, el nefiind afiliat politic. „Numirea lui este oportună, având în vedere problemele pe care le are societatea, care, în mare parte, sunt de natură juridică, în sensul că are acea creanţă care am înţeles că poate să intre chiar la executare, nu mi-e clar în ce fază a judecăţii se află ea, mai poate fi contestată sau nu… De asemenea, sunt arierate care trebuie recuperate şi care sunt tot de natură juridică, în sensul că trebuie luată legătura cu executori, deci chestiuni juridice. Sper ca, pe parcurs, să numim acolo şi un director economic destoinic şi să nu uităm că este vorba despre o societate foarte importantă a oraşului”, a spus Petru Schinteie.

Acesta a propus şi două amendamente la acest proiect de hotărâre, respectiv revocarea Ionelei Călţun, care are dublă calitate, de director economic şi de administrator (funcţii din care va pleca, prin demisie, în data de 8 ianuarie 2021, când îi expiră preavizul – n.r.), şi redactarea noului Act constitutiv al SC Transal Urbis SRL, ambele fiind aprobate de consilierii locali.

Nu aceeaşi soartă a avut amendamentul propus de Marian Corduneanu, care a dorit ca mandatul lui Romeo Cozma să fie de doar un an, nu de patru, acesta neîntrunind însă numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × two =