Transportul de persoane, în atenţia rutieriştilor din Caraş-Severin
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Caraș-Severin în colaborare cu inspectorii ISCTR au efectuat ieri, acțiuni pentru verificarea legalității efectuării transportului de persoane.
Au fost oprite în trafic 108 autovehicule destinate transportului de persoane, fiind aplicate 104 sancţiuni contravenţionale, dintre care 52 la regimul rutier și 43 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform Legii 55/2020.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic şi în perioada următoare.
Polițiștii rutieri le recomandă participanţilor la trafic să adopte o conduită preventivă, să respecte regulile de circulaţie, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, atât în mijloacele de transport în comun, cât şi în celelalte spații publice închise și deschise.
Totodată, acțiunile polițiștilor au vizat si verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020, pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.