Trei caransebeşeni, la Campionatele Mondiale de Culturism!
După ce, la începutul acestei luni, cei doi sportivi care se pregătesc la Clubul Cobra Gym din Caransebeş au reuşit să devină campioni naţionali la Campionatul Naţional de Culturism şi Fitness Cadeţi, Juniori, Seniori şi Masters de la Sibiu, Vasile Petrică la Juniori +70 kg, iar Adrian Iela la categoria Mens Physique Seniori 170 cm, iată că cei doi au fost selectionaţi în Lotul Naţional al României și vor participa la Campionatele mondiale din acest an.
„O mare realizare pentru noi este faptul că din Caransebeş suntem trei sportivi care reprezentăm țara la un campionat mondial. E ceva la care nu aş fi îndrăznit să visez vreodată. Campionatul Mondial de Seniori și Masters va avea loc în Spania, unde particip eu şi Adrian Iela – la categoria Mens Physique 170 cm, în noiembrie, iar Campionatul Mondial de Juniori și Cupa Mondială de Masters se va desfășura în Iran, în luna decembrie, și acolo voi participa eu şi Vasile Petrică, la categoria Bodybuilding juniori +70 kg. Sunt tare fericit şi mândru de sportivii noștri“, ne-a spus Dorian Armaş, administratorul Clubului Cobra Gym Caransebeş.