Trei kosovari au încercat vigilenţa poliţiştilor de frontieră din sectorul Oraviţa

MIGRANTI NOAPTEA

În data de 17 august, în jurul orei 00.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oravița, în timp ce executau misiunea de supraveghere a frontierei de stat, au depistat, la aproximativ un kilometru de linia de frontieră, trei persoane care se deplasau pe jos, dinspre Serbia spre România.

Deoarece nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Mihaela Leş, în urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt trei bărbaţi din Kosovo, cu vârste cuprinse între 17 şi 31 de ani. Tinerii au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România, pe jos, prin zona de vegetație, deoarece doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei şi aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.

Cei trei tineri au fost preluaţi de autoritățile de frontieră din statul vecin, pentru continuarea cercetărilor, totodată fiind instituită măsura interzicerii intrării acestora în țara noastră pe o perioadă de cinci ani. În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

3 1