Trei olandezi, surprinși de o avalanșă pe Țarcu. Unul dintre ei a murit

avalansa

Astăzi, în jurul orei 12.00, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au fost sesizați despre faptul că la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal a fost adusă o persoană decedată, care ar fi fost surprinsă de o avalanșă. Ulterior, evenimentul a fost sesizat și prin 112 de către un bărbat.

Din primele verificări s-a stabilit că astăzi, în timp ce se aflau într-o expediție montană pe Vârful Căleanu din Munții Țarcu, trei cetățeni olandezi ar fi fost surprinși de o avalanșă, iar unul dintre ei, în vârstă de 44 de ani, fiind găsit decedat sub zăpadă și transportat la spital cu elicopterul.

Cadavrul bărbatului a fost depus la morga spitalului, urmând a se efectua necropsia în vederea stabilirii cauzelor decesului. Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

1 2

1 thought on “Trei olandezi, surprinși de o avalanșă pe Țarcu. Unul dintre ei a murit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − six =