Trei patroni au fost amendaţi pentru muncă la negru

munca la negru inspectia muncii

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În luna iulie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au efectuat 241 controale, din care 134 în domeniul relaţiilor de muncă şi 107 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost dispuse angajatorilor 353 de măsuri obligatorii în scopul a remedia deficienţele constatate în timpul controalelor şi s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 226.500 lei, după cum se arată într-un comunicat al ITM Caraş-Severin.

În domeniul relațiilor de muncă valoarea amenzilor aplicate a fost de 206.500 lei. Principalele deficienţe constatate: neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă; neînceperea negocierilor în vederea încheierii contractului colectiv de muncă; nerespectarea termenelor de transmitere a datelor în registrul general de evidenţă a salariaţilor; neacordarea repausului săptămânal; neîntocmirea regulamentului intern; etc. La trei angajatori a fost identificată muncă nedeclarată pentru şapte persoane.

Nereguli au fost constatate şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, valoarea amenzilor aplicate a fost de 20.000 lei. Principalele deficienţe constatate se referă la: semnalizarea de securitate și sănătate în muncă; asigurarea măsurilor de electrosecuritate; asigurarea măsurilor de securitate la lucrările executate la înălțime; acordarea/utilizarea echipamentului individual de protecție; instruirea lucrătorilor; asigurarea supravegherii sănătății lucrătorilor; etc.

Au fost comunicate de către angajatori şase evenimente toate soldate cu incapacitate temporară de muncă, iar la sfârşitul cercetărilor se va stabili dacă evenimentele se încadrează în categoria accidentelor de muncă.

1 2