Trump a plantat sămânţa păcii în Afganistan
BMTF, 6 mar – Cel puţin 27 de oameni au murit, printre care femei şi copii, şi 29 au fost răniţi în atacul care a avut loc vineri în timpul unei ceremonii politice la Kabul, a informat Ministerul afghan al Sănătăţii, potrivit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
„27 de trupuri neînsufleţite şi 29 de răniţi transportaţi de ambulanţe… pînă acum”, a declarat purtătorul de cuvînt al ministerului, Wahidullah Mayar, adăugînd că numărul victimelor ar putea creşte.
Atacul a început cu o explozie, aparent o rachetă care a aterizat în zonă apoi, un bărbat înarmat a atacat participanţii la reuniunea politică ce avea loc la Kabul, la care erau prezenţi importanţi oameni politici afghani, printre care Abdullah Abdullah, care a scăpat fără a fi rănit din atac.
Talibanii au negat orice implicare în acest atac comis împotriva unei ceremonii de comemorare a lui Abdul Ali Mazari, politician din minoritatea hazara, ai cărei membri sînt majoritatea şiiţi, într-un Afghanistan preponderent sunnit.
Acest incident survine la mai puţin de o săptămînă de la semnarea unui acord, sîmbăta trecută, la Doha, între SUA şi talibani, care deschidea calea pentru o retragere completă a trupelor străine din Afghanistan în 14 luni, în schimbul unor garanţii din partea insurgenţilor. (Sursa: M-SecurityNews)