Tupeu fără margini. Un bărbat din Reşiţa a ajuns în arest după ce poliţiştii i-au aplicat sancţiune cu câteva ore înainte
La sfârşitul săptămânii trecute, un bărbat de 35 de ani, a ajuns în arestul poliţiei după ce a fost oprit în trafic de două ori. Bărbatul nici măcar nu avea permis de condecere şi consumase o cantitate serioasă de alcool. În noapea de sânbătă seară, acesta a fost reperat de rutierişti în jurul orei 23.50, de strada Timişoarei. Poliţiştii au încercat să îl oprească pentru control, dar bărbatul a ignorat semanele acestora.
„Întrucât conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor, s-a procedat la urmărirea acestuia, reușindu-se blocarea autoturismului, în zona Triaj. Întrucât persoana care a condus autovehiculul a refuzat testarea cu aparatul etilotest a fost condusă la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără pemis de conducere și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, a precizat Alina Boieru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.
Acelaşi bărbat, este observat, în jurul orei 03.45, pe Bulevardul Muncii din Reșița, dar de această dată conducea un autoturism care circula fără numere de înmatriculare. Întrucât și de această dată conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul regulamentar, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, fiind blocat și oprit pe aceeași stradă.
Bărbatul avea o concentrație de 0,49 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus din nou la spital unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Şi astfel, bărbatul „curajos” a primit un al doilea dosar penal, dar a şi fost dus în arest, iar astăzi, 16 septembrie, urmează să fie prezentat instanței cu propunere legală.