Tupeu maxim, două persoane au intrat cu mașinile pe pârtia de schi „Borlova“ de pe Muntele Mic

jandarmi mopntani amenda

Astăzi, în jurul orei 14.15, patrula de jandarmi montani din cadrul Postului Muntele Mic a surprins două persoane care se aflau cu cu autoturismele personale pe pârtia de schi „Borlova“, din stațiune. Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin, a declarat că aceștia doreau să urce la Crucea Eroilor, alegând ca deplasarea s-o facă chiar pe pârtia de schi.

„Prima mașină a rămas înzăpezită, cei doi au decis să încerce s-o scoată din zăpadă cu cel de al doilea suv. Din cauza stratului mare de zăpadă, aceștia nu au reușit să tracteze autoturismul. Jandarmii montani au izolat zona, dat fiind faptul că autoturismul a rămas pe pârtia de schi și au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor HG nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor de schi pentru agrement“, a adăugat Săndulescu.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 3 =