Turismul balnear din România, aproape de colaps
Aproape 60 la sută dintre companiile balneo şi spa din ţară riscă falimentul: în fiecare zi în care staţiunile balneare nu funcţionează, pierderile sunt de un milion de euro. Anul trecut, turiştii au cheltuit peste 367 de milioane de euro în staţiunile balneare din ţară.
România continuă să fie singură ţară din Europa ale cărei restricţii impuse industriei balneare nu au fost ridicate în totalitate.
Reprezentanţii industriei balneare din România se plâng că în timp ce aşteaptă o reacţie din partea autorităţilor şi un răspuns la apelurile făcute către stat, România pierde circa un milion de euro pe zi, bani generaţi de zona balneo şi spa. Aceștia au avut și un protest oficial la București, dar și o conferință de presă la care a fost prezent și Florin Băzăvan (foto stânga) din partea Bacolux Hotels, compania care deține Hotelurile Afrodita și Diana din stațiunea Băile Herculane.
În 2019, de exemplu, mai mult de 2,27 milioane de turişti au cheltuit peste 367,5 milioane de euro în staţiunile balneare din România.
Numărul turiştilor care au vizitat Tuşnad, Vatra Dornei, Sovata şi Băile Herculane a fost mai mic în 2020 cu 60 la sută decât anul trecut.
„Avem 25.000 de angajaţi în balneologie şi spa, iar 60 la sută din companiile cu profil balneo şi SPA riscă falimentul până la finalul anului. Este departe de a fi situaţia cea mai îmbucurătoare în contextul în care tratamentele balneare sunt ceea ce ne definesc bussines-ul. Pentru asta vin oaspeţii la noi şi din asta am construit industria balneară şi spa şi este destul de dificil să ne imaginăm că vom putea să vinde servicii de cazare şi masă care nu ne sunt specifice nouă ca şi industrie. Dacă s-ar vedea studiile ar exista nişte consultări în acest sens, s-ar putea găsi măsura optimă de distanţare, măsura optimă de a aduce oaspeţii in serii”, este de părere Laura Pătru, manager marketing al grupului Bacolux Hotels.
„Este un moment foarte greu pentru antreprenorii şi investitorii din întreaga ţară. Trebuie înţeles urgent că până la sfârşitul anului riscăm să nu mai avem această industrie în România. Investiţiile sunt blocate, iar previziunile sunt absolut dramatice. Nu putem crede că suntem în postura de a ne cere dreptul să lucrăm, după ce am ridicat din praf şi cenuşă această industrie. Nu vrem să ne vedem colegii şi familiile lor fără locuri de muncă şi nici oraşele balneare rămase fără singura lor sursă de venit. Suntem pregătiţi să demarăm mişcări de protest dacă nu se vor lua măsuri urgente. Poate vom avea într-o zi oameni în conducere care să iubească această industrie”, a declarat Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România.