Twin Peaks cu costumele dansatorilor Ansamblului Folcloric „Semenicul“
Vă amintiţi reclama celebră de dinainte de 1989 cea cu „Nicio zi fără peşte?“ Ei, bine, cam aşa stau lucrurile la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin când vine vorba de scandaluri. Nici nu s-a terminat bine cel în care Nona Iorga, jurista instituţiei, îl ameninţa cu plângere în instanţă pe Ioan Benga, managerul C JC P C T, că un altul mocneşte de câteva zile. La mijloc, este vorba de câteva costume populare lipsă, un coregraf ameninţat cu plângere la poliţie, şi acelaşi manager, Ioan Benga.
Coregraful este cunoscutul Nistor Ghimboaşă care a activat foarte mulţi ani la Ansamblul Folcloric „Semenicul“. Iată ce spune acesta într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, instituţie în subordinea căreia se află C JC P C T.
„După 48 de ani de activitate neîntreruptă la acest ansamblu, ani dăruiți din inimă, plini de satisfacții, de bucurii și încununati de succese și premii, atât ca dansator cât și ca maestru de dans ( 1985-2018), catalogându-mă ca fiind un pion al coregrafiei bănățene și românești, am ajuns să mi se facă dosar penal și să plătesc 4-5 costume populare care s-au «rătăcit» pe la dansatori și care există, dar, momentan, le-am pierdut urma fiindcă s-au perindat de la un dansator la altul după cum puteau să participe la spectacole. Vă asigur, domnule președinte, căci costumele există și vor fi depistate și redate CJCPCT Caras-Severin. Din motive de ură și răzbunare, managerul actual al instituției, sub egida căreia a activat ansamblul, d-nul Ioan Benga, mă amenință cu dosar penal și contravaloarea acestor costume şi nu știu de ce şi pentru ce, că nu i-am făcut nici un rău, nici cu cuvântul, nici cu fapta, nici cu gândul și, atunci, îl întreb: «domnule, tu, ce ai cu mine?» Vă rog, domnule președinte, în ipostaza în care agenda dumneavoastră, deosebit de încărcată, vă permite, să rezolvați favorabil acest caz, asigurandu-va de stima şi respectul meu“, se arată în scrisoarea semnată de Nistor Ghimboaşă.
În apărarea cunoscutului coregraf reşiţean sare Nona Iorga, juristul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin
„Pe data de 29.03.2018, dl Nistor Ghimboasa s-a pensionat, iar dl Puichiţă Titian, manager interimar, a semnat nota de lichidare. La data respectivă, s-a întocmit un proces verbal de predare primire a obiectelor de inventat deținute de acesta. Printre acestea se numără și costume populare, care se aflau în posesia dansatorilor ai Ansamblului «Semenicul». Datorită gradului mare de uzură, o parte din costumele populare au fost propuse pentru casat (fapt menționat în procesul verbal). În luna mai 2018, la conducerea instituției a fost numit dl. Benga Ioan, care a solicitat întocmirea altui proces verbal cu privire la costumele populare propuse pentru casat, cu condiţia ca, în cazul în nerecuperării costumelor de la dansatori, contravaloarea lor să-i fie imputata d-lui Nistor Ghimboasa“.
Ce se va întâmpla în continuare cu aceste cosatume, demne de un serial gen Twin Peaks, este greu de spus, mai ales că la CJCPCT Caraş-Severin nu aduce anul ce aduce ziua.