Un altfel de președinte

Victor Nafiru

Donald Trump este unul dintre cei mai excentrici președinți din istoria SUA. Dacă nu cumva, cel mai excentric. Un politician atipic, care se comportă de parcă ar fi la o șuetă cu amicii săi milionari și nicidecum la conducerea celei mai puternice țări din lume. Trump a ajuns președinte, chiar dacă sondajele de dinaintea alegerilor o dădeau favorită pe nevasta lui Bill Clinton. Nici presa și nici intelectualii nu erau de partea sa. Știau încă de pe atunci ce-i poate capul, drept pentru care nu era luat în serios. Până și piețele financiare, cu mici excepții, i-au fost potrivnice. Trump a pozat în omul anti sistem și a câștigat, reușind să capaciteze partea frustrată a electoratului american.

După alegerile care l-au adus la Casa Albă, americanii erau gata să parieze că Trump avea să se schimbe. Că una e când faci campanie electorală și te comporți ca un politician versat, deși în cazul său nu era nici pe de parte vorba de așa ceva, și alta când toți ochii lumii sunt ațintiți asupra ta. Adică, te potolești și îți vezi de treaba ta de președinte.

În cazul lui Trump așa ceva nu funcționează. El a rămas același produs care s-a impus în campania electorală. În ciuda miștoului făcut nu doar de Opoziție, Trump a continuat să ne arate că este în stare de orice ca să-și păstreze puterea la Casa Albă. Oricât de incredibil ar părea, Donald Trump este suspectat chiar de soția sa în privința apariției în public a fotografiilor cu prima doamnă a Americii goală pușcă. Melanie a fost în tinerețe un model de succes, a și pozat nud, dar de aici și până la suspiciuni de acest gen pare o cale atâtât de lungă. Și totuși, în preajma alegerilor din 2016, actualul președinte ar fi trimis pozele presei, prin interpuși, pentru a distrage atenţia de la propriul scandal legat de moartea unui militar în Irak, scandal care îi afecta şansele şi aşa mici de a ajunge preşedintele Statelor Unite. E adevărat, pozele erau făcute în anul 1996, dar asta nu îi scuză cu nimic gestul, dacă acesta a existat așa cum se vorbește.

Adevărul îl știu doar Donald Trump și Roger Stone, consilierul președintelui de la data apariției în presă a fotografiilor. Cert este că, în ultimul timp Donald și Melanie Trump dorm în camere separate la Casa Albă, de unde am putea trage concluzia fie că prima doamnă a Americi este răcită și nu vrea să-l îmbolnăvească și pe președinte, fie că acesta a început să sforăie prea tare pentru somnul liniștitor al soției.

Până când lucrurile vor intra în normalitate, alegerile din 2020 bat la ușă, Trump e mereu cu ochii pe fereastra Melaniei, așteptând să vadă culoarea fumului ce se va înălța deasupra Casei Albe, ca semn de bunăvoință conjugală.

1 2