Un bărbat a murit îngropat de un mal de pământ pe un șantier din Reșița

mal-de-pamant

Azi-dimineață, un muncitor care lucra pe un șantier din municipiul Reșița, în zona Mociur, unde se efectuau lucrări de reabilitare, a fost surprins de un mal de pământ. Pentru a-l salva, au fost solicitați să intervină pompierii militari. Au ajuns la fața locului pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița, cu două autospeciale de stingere, dintre care una cu modul de descarcerare, precum și un echipaj SMURD și două ale Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin.

Până la sosirea echipajelor, însă, victima a fost scoasă de sub malul de pământ. Echipajele medicale au constatat că bărbatul, în vârstă de aproximativ 24 de ani, se afla în stop cardio-respirator și au început de îndată manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, bărbatul nu a răspuns manevrelor, astfel că medicul prezent la fața locului a declarat decesul.

Din primele verificări ale polițiștilor s-a constatat că tânărul de 24 de ani, angajat al unei societăți comerciale ca muncitor necalificat, efectua lucrări la rețeaua de canalizare pe platforma Mociur. Acesta a intrat într-un șanț cu adâncimea de patru metri, moment în care pereții de pământ s-au surpat peste el.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eight + nine =