Un bărbat din Vărădia a fost găsit decedat pe câmp în apropierea localității Nicolinț

crima tulcea


La sfârșitul săptămânii trecute, Poliția Orașului Oravița a fost sesizată despre faptul că în extravilanul localității Nicolinț, pe câmp, a fost găsit un bărbat inconștient, posibil decedat. Din verificările efectuate s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 37 de ani din Vărădia, care lucra ca îngrijitor de animale în zonă, aflându-se cu animalele la păscut, pe câmp. În urma examinării sumare a cadavrului, pe corpul bărbatului au fost identificate urme vizibile de violență, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului. Din primele cercetări a rezultat faptul că acesta ar fi fost victima unui accident rutier.

„Ieri, 19 septembrie, polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale și Poliția Orașului Oravița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, au identificat un bărbat de 29 de ani din Ciuchici, bănuit că în seara zilei de vineri, 17 septembrie, ar fi accidentat cu autoturismul, pe islazul localității Nicolinț, un bărbat de 37 de ani din Vărădia, care în urma accidentului a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, au continuat cercetările, stabilind că în seara zilei de vineri, în jurul orei 21.15, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, având luminile de întâlnire oprite, pe un drum agricol care traversează islazul de la marginea localității Nicolinț, bărbatul de 29 de ani ar fi trecut cu autoturismul peste victima, care se afla întinsă pe sol, accidentând-o, apoi șoferul și-ar fi continuat deplasarea“, a declarat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Autoturismul în cauză a fost găsit de polițiști la aproximativ 10 kilometri de locul comiterii faptei, unde ar fi fost ascuns de persoana bănuită, după comiterea faptei. În cursul zilei de astăzi, bărbatul de 29 de ani va fi prezentat Parchetului pentru dispunerea măsurilor legale.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen − six =