Un bărbat din Caransebeş a vrut să-i testeze pe cei de la 112, dar s-a ales cu amendă

apel-112

Un bărbat de 32 de ani din Caransebeş a aplecat în noaptea de 9 spre 10 noiembrie numărul unic 112, doar că gestul său l-a costat 1.000 de lei. Acesta a sunat de două ori fără să sesizeze vreun pericol, ci doar a insistat să rămână anonim, precizând doar faptul că vrea să verifice dacă poate fi localizat de polițiști și în cât timp.

„În scurt timp, apelantul, un bărbat de 32 de ani din Caransebeș, a fost identificat și localizat de către polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Caransebeș, pe raza localității Păltiniș. Având în vedere faptul că apelantul a folosit SNUAU 112 în mod abuziv, fără a justifica o urgență reală, care să necesite intervenția polițiștilor, acesta a fost sancționat contravențional, conform OUG nr.34/2008, modificată, cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a precizat Alina Boieru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

3 1