Un bărbat din comuna Cărbunari a încălcat prevederile ordinului de protecție emis de instanța de judecată

kumstis e1601022308605

Polițiști din Moldova Nouă au întocmit dosar penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și continuă cercetările în cazul unui bărbat de 38 de ani, din comuna Cărbunari, care ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis de instanța de judecată, pentru o perioadă de 2 luni, deplasându-se la imobilul unde locuia soția acestuia și fiicele minore și, fără a pătrunde în imobil, ar fi amenințat-o pe femeie telefonic, cu acte de violență.

Dacă sunteţi victimă a violenţei în familie depuneţi o sesizare scrisă la structura de poliţie pe raza căreia domiciliaţi; cereţi de la poliţist /printaţi de pe internet Legea 217/2003 Republicată „cererea privind emiterea ordinului de protecţie” şi completaţi-o; depuneţi această cerere completată la judecătoria de care aparţineţi cu domiciliul sau reşedinţa, însoţită de probe: a sesizării depuse la poliţie, certificat medico-legal, nume martori, înscrisuri sau înregistrări; la depunerea cererii la judecătorie este bine să vă prezentaţi împreună cu martorii; după emiterea ordinului de protecţie şi punerea lui în aplicare, semnalaţi orice încălcare a prevederilor lui, la 112 sau la postul/structura de poliţie;

Trebuie să ştiţi că aveţi dreptul la punerea în aplicare de îndată a ordinului de protecţie şi dreptul de a fi protejaţi de încălcarea lui, nerespectarea prevederilor acestuia reprezentând infracţiunea de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Împăcarea înlătură răspunderea penală.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 2 =