Un bărbat din Mehadica a fost arestat după ce a tâlhărit o femeie în Caransebeș
Ieri, un bărbat de 28 de ani din comuna Mehadica, bănuit că, la data de 20 august, în jurul orei 13.40, în timp ce se afla pe strada Calea Timișoarei din municipiul Caransebeș, ar fi smuls poșeta unei femei de 27 de ani, după ce ar fi îmbrâncit-o, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, acesta, după ce ar fi comis fapta, ar fi sustras banii din interiorul poșetei, dispărând într-o direcție necunoscută. Din cercetările efectuate, polițiști de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Caransebeș au stabilit identitatea bărbatului bănuit de comiterea faptei, depistându-l miercuri, 23 august, în localitatea Păltiniș.
În seara zilei de miercuri, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de tălhărie a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, iar în cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat judecătorului de la Judecătoria Caransebeș, cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, continuă cercetările în acest caz în vederea tragerii la răspundere penală a persoanei bănuite.