Un bărbat din Răcăşdia s-a urcat băut la volan dar a fost prins de poliţişti în timp util
În urma unui control de rutină a poliţiştilor orăviţeni, pe raza localităţii Ciuchici au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani din Răcăşdia. În urma testării cu alcooltestul, a reieşit că acesta consumae băuturi alcoolice, având o concentrație de 0,61 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge, însă bărbatul a refuzat prelevarea.
Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin spune că şoferul este cercetat pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.