Un centru de examinare, un poligon de tragere şi Serviciul de Arme al Poliţiei Caraş-Severin, „călcate” de DIICOT

POLIGON ARME

DIICOT structura teritorală Caraş-Severin, a descins în această dimineaţă la Caransebeş, vizat fiind un centru special pentru susţinerea examenului de port-armă. În acelaşi timp, ofiţerii şi procurorul de caz au ajuns şi la Serviciului Arme al Poliției din Caraș-Severin! Pe surse, se pare că se investighează activitatea unui grup infracțional care facilita acordarea permisului de port-armă.

Între suspecţi se află şi Ioan Pop, om de afaceri din Caransebeş, fost ofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie Caraş-Severin, în calitate de şef al comisiei de examen care acorda permise port-armă.

După trecerea în rezervă, în urma pensionării, Ioan Pop a intrat în politică, fiind consilier local din partea PNL. La începutul acestui an, Pop a fost exclus din PNL deoarece, împreună cu un alt liberal, coleg de consiliu, a votat un proiect de hotărâre susţinut de consilierii PSD.

Azi-dimineaţă, Pop a condus comisia de examinare a candidaţilor, urmând ca după-amiază aceştia să susţină proba practică în poligonul amenajat pe proprietatea sa.

3 1