Un copil de trei ani s-a pierdut de familie pe o stradă din cartierul Moroasa din Reşiţa

1 1

O familie din Reşiţa a trecutieri după-amiază prin clipe de coşmar. Cel mai mic membru, un băiat în vârstă de trei ani, s-a depărtat de mama sa şi s-a pierdut. Din fericire, în jurul orei 16.40 o patrulă de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Reșița, în timp ce efectua serviciul de patrulare, a observat pe marginea unei străzi din Cartierul Moroasa, un băiețel plângând, care părea a fi rătăcit și pierdut de familie.

„Patrula formată dintr-un polițist și o polițistă, ambii tineri, au acționat imediat și au preluat copilul, care părea a avea în jur de trei ani, încercând să-l liniștească și să-i găsească familia. Aceștia au luat legătura cu colegii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, împreună efectuând verificări în zonă”, spune Alina Boieru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

În timp util, polițiștii au identificat-o pe mamă, care după ce s-a liniștit văzând că politiștii i-au găsit și readus copilul în stare bună, le-a povestit acestora faptul că în jurul orei 16.30, se afla la locul de joacă împreună cu cei doi copii ai săi, iar la un moment dat a observat că cel mic lipsea. A început imediat să-l caute în zona locului de joacă, moment în care au apărut polițiștii împreună cu copilul de trei ani. În ciuda faptului că de această dată situaţia a avut un final fericit, poliţiştii au ţinut să o atenţioneze pe femeie ca un asemenea lucru să nu se mai repete şi să fie mult mai atentă pe viitor.

2 2