Un elev de la Școala Generală nr. 12 din Reșița a pulverizat spray lacrimogen pe holul instituției de învățământ

politia

În această dimineață, polițiști de la Biroul Siguranță Școlară și Poliția Municipiului Reșița au fost sesizați de către conducerea unei unități de învățământ din Reșița despre faptul că un elev ar fi pulverizant spray iritant lacrimogen pe holul unității de învățământ.

Polițiștii s-au deplasat imediat la unitatea școlară, unde au stabilit faptul că în prima pauză dintre orele de curs, un elev din clasa a VI-a de la școala respectivă ar fi pulverizat spray iritant lacrimogen pe holul unității de învățământ.

În urma evenimentului, elevii au fost scoși de cadrele didactice în curtea unității de învățământ, fără ca vreunul dintre aceștia să aibă nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii l-au condus pe elevul în cauză, în vârstă de 12 ani, împreună cu părinții, la sediul poliției, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerii măsurilor legale, care se impun. Tânărul ar fi spus polițiștilor că a găsit spray-ul pe stradă și nu a știut ce este.

Cercetările vor fi continuate în acest caz pentru săvârșirea infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + seven =